Brad în trend – Origini

Timpul trece iar sărbătorile se apropie repejor… Iarna își impune cu tărie – a nenumărata oară –  punctul de vedere, spațiul interior și exterior se luminează (spre lăsarea întunericului). Lipsește ceva din această poveste înghețată? Daaaa, bradul bineînțeles!, ar spune un copil roșu în obrazi ca și coaja mărului adamic. Cum a apărut… se presupune, de unde a venit obiceiul… se dispută intens iar cum a evoluat până la un punct veți vedea în cele ce urmează.

Rădăcinile  pomului de Crăciun

Pe la alţii: Una dintre opiniile specialiștilor în domeniul etnologiei și antropologiei este că obiceiul împodobirii bradului ar proveni din Alsacia (ce aparținea Germaniei în perioada de referință), primele mărturii incontestabile despre acest gest ritualic datând din secolul al XVI-lea. În Evul Mediu în locuinţele alsaciene se atârnau ramuri de brad (numite ramuri de Crăciun: Weihnachtsmeyen). Exista şi obiceiul de a aşeza în piaţa din faţa bisericilor renane un brad împodobit cu mere roşii, astfel rememorându-se izgonirea lui Adam şi a Evei din Grădina Edenului. Alte teorii consacră Letonia ca patrie a pomului de Crăciun (utilizare ceremonială publică încă din 1510). Oricum, bradul, arbore sempervirescent, este un simbol al nemuririi şi veşniciei și a fost asociat în imagistica creștină cu naşterea Mântuitorului.

Și alți arbori/arbuști au avut statutul de copac de Crăciun, însă bradul a câștigat, momentan, bătălia.  De exemplu, până prin secolul al XVI-lea englezii ofereau drept cadou de Crăciun o ramură de măceş din Glastonbury, care se presupunea că ar proveni din toiagul lui Iosif. Potrivit unei legende, Iosif din Arimateea ar fi ajuns în Anglia, la Glastonbury, loc mitic al legendei arthuriene. De îndată ce şi-a plantat toiagul în pământ, în ajunul Crăciunului, el a văzut răsărind imediat un măceş în floare. Potrivit aceleiași legende, măceşul înflorea mereu în ajunul Crăciunului.

Motivul copacul magic iluminat apare sub variate forme în diverse perioade ale literaturii medievale (de exemplu în romanul francez Durmart le Gallois).

Pe la noi: În spaţiul carpato-danubiano-pontic obiceiul s-a răspândit mai târziu, pe fondul unui simbolism puternic al bradului imaginat ca arbore al vieţii şi folosit în momentele esenţiale ale vieţii (cu precădere la nuntă şi înmormântare). Iată ce spune celebrul folclorist şi etnograf Tudor Pamfile, în lucrarea Sărbătorile la români (ediția princeps în 1911 şi 1914): Pomul de Crăciun e o datină venită din Apus, încetăţenită pe la oraşe, iar prin ajutorul şcoalelor a intrat şi la ţară, prin casele slujbaşilor şi moşierilor. Ţăranii n-o cunosc. Petre Ispirescu spune că s-a minunat mult pentru întâiul pom pe care l-a văzut la un neamţ. Atunci a socotit că în acea casă a murit cineva: „După ce m-am făcut mare, – urmează el într-una din Povestirile unchiaşului sfătos, tocmai cu privire la acest pom, – am văzut că obiceiul… se întinde, precum se întinde şi năvălirea în gloată a străinilor de alt neam în oraşele noastre. De la străini, obiceiul acesta a început a se pripăşi şi pe la români, şi încă tot pe la de-alde cei pricopsiţi, cari se duc înăuntru de învaţă procopseala acelor popoare, şi când se întorc acasă le e ruşine, vedeţi d-voastră, să mai şi vorbească româneşte, ci o dă tot prin franţuzeşte ori prin nemţească”

Obiceiul a fost statornicit și prin diverse creații literar-muzicale relativ noi sau chiar contemporane (însă pline de puritate și care te transpun în atmosfera sărbătorilor) de genul: Împodobește mamă bradul, Cetiniță, cetinioară, fel de fel de legende ale bradului (importate sau inventate… căci doar românul s-a născut poet).

Putem filozofa despre modul în care obiceiul s-a generalizat: dinspre spațiul privat spre cel public sau invers, dinspre oraș spre sat sau din contra… dar timpul ne zorește să alergăm prin vremuri spre… momentul în care bradul își pierde viața și devine artificial, patentat, brevetat, surogat. (Aici puteți citi despre Brad în trend – Deveniri.)

Bibliografie (elementară):

Philippe Walter, Mitologie creştinăBucureşti, Ed. Artemis, 2005  – se poate găsi în  librăriile clasice și on-line. Două posibilități: aici sau aici.

Tudor PamfileSărbătorile la români, Bucureşti, Ed. Saeculum I.O., 1997 – se poate găsi în librăriile clasice şi on-line, de exemplu aici.

Ne vedem la următoarea postare. Nu uita… împodobește-ți bra(n)d-ul, urmând sau nu trend-ul.