Brand de țară: Colindul antisemit și cultura exorcizată

Aud din ce în ce mai des în mass – media despre așa – numitele discriminări etno – foclorico – lingvistice. Țiganului nu-i mai place denumirea de țigan și-și caută dreptatea întru atotputernicul concept de rrom. Astfel, devine discriminant ca cineva din România să-i spună bre țigane (deși în alte state sunt cunoscuți și chiar apreciați prin etnonimul apropiat etimologic – ex: gitanos în Spania, ciganos în Portugalia sau Brazilia).

Bine, bine, atunci puteți spune căci dacă-i dreptate, hai să fie pentru toți, căci de nu, dreptatea-i doar de partea unora și deci, discriminantă pentru ceilalți. Hai să le spunem de acum înainte lipovenilor  doar staroobreadți sau staroveri, machidonilor – aromâni sau macedoromâni,  iar nemților – germani. Dar hai să cenzurăm zeci sau sute etnonime, care deși au avut poate valențe peiorative la un moment dat, s-au de/re-semantizat prin uzanță. Să ștergem deci, istoric, denumirile care vin pe alte filiere, proslăvindu-le pe cele care ne convin acum și doar nouă. 

Dar de ce să ne oprim aici? Hai să exorcizăm cultura populară de elementele prea hard, căci nu mai putem suporta ca, pe lângă știrile de la ora 5 și nenumăratele parlamentări, să auzim de nefericitele evenimente din balade, doine, colinde și cântece de jale. Să-l condamnăm public pe meșterul Manole și al său mit al creației prin jertfă. Să-i oferim Anei o șansă de scăpare, implantând zeci de termopane în Monastirea Argeșului.

Miorița este și ea prea dură, iar ciobanul ungurean și cu cel vrâncean pot fi absolviți de orice vină prin grațierea din partea autorului anonim. Iar cei care au cules cele aproximativ 1500 de variante ale Mioriței merită repudiați public pentru răspândirea unor convingeri ce se pot dovedi eronate, căci până la urmă, crima fără de cadavru, nu e ușor de condamnat.

Dar să rescriem – zic – și versurile colindelor, să le interzicem într-un mod energic post – proletcultist. Ce dacă este vorba despre o tradiție veche de când hăul, cu origini precreștine. Să începem în primul rând cu versurile explicite (referitoare la evrei / jidovi / jidani și toate  faptele mai mult sau mai puțin fabuloase care li se pun în cârcă, de tipul Țara-n pradă au prădat, Pe Iisus l-a răstignit etc.). Orice instituție ne poate ajuta în al nostru demers curativ: CNA, DNA, sau chiar Infanteria. E un caz de forță majoră, căci folclorul ăsta din spațiul românesc e ca o boală cronică: dureros, dar de durată. Trebuie deci ucis bolnavul – cultura populară.

În al doilea rând să căutăm sensurile absconse și instigante la ură de grup etnic sau cultural. Cum adică Viflaime, Viflaime n-ai primit tu în tine pe Mesia și pe Maria? Asta-i acuzație de lipsă de ospitalitate și cruzime (față de oameni, căci astăzi e mediatizată doar cruzimea față de animale). Apropo, trebuie să interzicem și Ignatul, căci  atunci se petrece multă vărsare de sânge. Ca și la Kurban Baiaramul musulmanilor. Ce vină are sărmanul batal? Chit că e vorba de niște gesturi ritualizate pe ici pe colo, acte de propițiere și apotropaice (spun unii care se dau deștepți), trebuie să stopăm barbariile acum. 

Iar obiceiul Irozilor trebuie și el pus sub lupa ochiului inchiziției culturale. Ce dacă toate acestea rememorează și reiterează evenimente, mituri sau mentalități, trebuie să ardem dovezile istoriei orale și memoriei colective. Să tăiem deci balade, doine și colinde, să ardem cărțile de rugăciune sau Coranul, să ciopârțim icoanele, să scoatem crucile din cimitire.  Și apoi să devenim toți puri, după acest catharsis mentalitar. (Va urma)

Creier pané pe pâine de secară. Textul este o parabolă și trebuie tratat ca atare.